Hipersensibilitatea dentinară – o problemă complexă, soluţii simple

Webinars

On demand
Session

Hipersensibilitatea dentinară – o problemă complexă, soluţii simple

ro_RO Șef de lucrări Dr. Cristian Funieru

🗓30 iunie 2020, 20:00:00 GMT+03:00 📍Romania

Hipersensibilitatea dentinară este un fenomen complex, frecvent întâlnit şi care pune reale probleme pacienţilor, interferând chiar şi cu calitatea vieţii în anumite circumstanţe sau în funcţie de intensitatea episoadelor dureroase. Din perspectiva medicului stomatolog este foarte important nu doar să controleze situaţia prin tratament atunci când fenomenul deja există, ci să şi prevină apariţia sau recidiva ei. Primul lucru din acest punct de vedere este stabilirea exactă a diagnosticului şi diferenţierea simptomatologiei hipersensibilităţii dentinare de durerea dentară de altă natură sau de cea de origine parodontală. Al doilea pas ar fi stabilirea tuturor factorilor de risc care duc la apariţia fenomenului. Medicul stomatolog trebuie să educe apoi pacienţii ce suferă de hipersensibilitate dentinară în ideea ca acest fenomen să nu recidiveze. În acest curs voi sistematiza principalele strategii de măsuri preventive utile în amendarea simptomatologiei şi în gestionarea factorilor de risc care duc la apariţia hipersensibilităţii dentinare. Pacientului trebuie în mod obligatoriu să i se atragă atenţia asupra zonelor de dentină expusă, cum şi în ce mod ar trebui să-şi efectueze igiena orală şi ce alimente ar trebui să nu consume în mod frecvent pentru ca să evite episodul dureros. Puteți afla mai multe urmărind webinarul live “Hipersensibilitatea dentinară – o problemă complexă, soluţii simple” din data de 30 iunie 2020, începând cu ora 20:00.

Participanții care vor rămâne online timp de 60 de minute vor primi, prin curier, o cutie cu 25 de mostre de pastă de dinți elmex® Sensitive Professional de 20 de ml. Produsele vor fi expediate doar către participanții care au completat corect și complet datele personale pe site-ul www.colgatetalks.com la secțiunea Update Account – numele cabinetului/facultății, adresa poștală unde doresc să fie livrate mostrele și numărul de telefon mobil, necesare livrării prin curier a coletelor. Mostrele se vor trimite în ordinea înscrierii și participării la Webinarul LIVE.

fsmdr