Caria dentară este o boală multifactorială, dinamică, netransmisibilă, mediată de biofilmul bacterian oral și modulată de dietă, ce se manifestă prin pierderea netă de minerale din țesuturile dure dentare. Este determinată de factori biologici, comportamentali, psiho-sociali și de mediu. Leziunea carioasă este considerată ca fiind consecința și/sau reflectarea bolii carioase la nivelul suprafeței dentare; semnele leziunii carioase urmează un continuum, plecând de la prima modificare moleculară în cristalele de apatită și ajungând în final la apariția fenomenului de cavitație. Procesul (mecanismul) carios descrie din punct de vedere fiziopatologic apariția și evoluția bolii și leziunii carioase. La nivel de boală (individ), acest proces implică o schimbare a balanței între factorii protectivi și factorii patogeni, fiind favorizată demineralizarea structurilor dentare. La nivel de leziune (suprafață dentară), procesul carios este o secvență dinamică, reversibilă, asincronă și episodică a interacțiunilor biofilm/dinte care pot apare pe/în interiorul suprafeței dentare fiind dependentă de pH. Precizarea diagnosticului se face în urma raționamentului ce analizează și integrează informațiile culese în timpul managementului clinic pentru a determina prezența bolii. Diagnosticul diferențial se face cu uzurile cervicale necariogene (eroziunea, abrazia și abfracția) în care subiectiv apare hipersensibiliatea dentinară cu anumite caractere specifice ce o diferențiază de durerea apărută în leziunile carioase profunde. Managementul terapeutic al bolii carioase descrie acțiunile preventiv-terapeutice non-operative întreprinse cu scopul ca demineralizarea și biofilmul să poată fi controlate nu doar pe o suprafață specifică, ci la nivelul pacientului: resetarea strategică a pH-ului cavității orale. Managementul terapeutic al leziunii carioase înseamnă orice procedură neinvazivă, micro-invazivă sau operativ-restaurativă minim invazivă care se aplică unei leziuni detectabile clinic, cu scopul de a-i stopa progresia prin controlul biofilmului bacterian supraiacent, de a menține vitalitatea organului pulpo-dentinar și de a restaura funcția, forma și estetica dintelui afectat. A fost propus chiar un tipar de management al cariei 4D: Determinarea (riscul cariogen); Detectarea și evaluarea (leziunile carioase și activitatea lor); Decizia (un plan de tratament personalizat la nivel de pacient și de leziune); Ducerea la îndeplinire (executarea) a unor intervenții corecte, la momentul oportun, cu scopul de a menține starea de sănătate și integritatea țesuturilor dure dentare și stabilirea intervalelor dintre ședințele de monitorizare în funcție de riscul cariogen.